Esti aici
Prima pagina > Motivational > DESPRE NEVOIA DE ACCEPTARE

DESPRE NEVOIA DE ACCEPTARE

Pe un forum de mamici,o mamica relateaza o intamplare in care fetita ei a fost „bruscata” de un copilas,copilas care nu a dorit la insistentele bunicii lui sa socializeze cu acea fetita.

Fiecare mamica isi dadea cu parerea,unele ca bunica este vinovata ca l-a obligat sa reactioneze cum dorea ea,altele ca mamica nu trebuia sa isi lase fetita atat de mult pana s-a ajuns la punctul bruscarilor etc.,per general mamica povestitoare are o nedumerire,incercand sa explice ca partea pe care ea o vede negativa este reactia copilasului care i-a dat peste mana fetitei ei,copilas,care,repet a fost „cicalit” de bunica sa se imprieteneasca cu fetita ei,impotriva dorintei acestuia.

Din numeroasele comentarii pe care le-am citi am observat ca majoritatea dintre noi,mamele cautam inca un raspuns la situatiile in care copiii nostri sunt respinsi de cei din jur sau se afla in situatii care i-ar intrista,i-ar frustra.

Sunt sigura ca raspunsul in gasim in noi insine,pentru ca de fapt…aceasta nevoie este in primul rand a noastra…..

NEVOIA DE VALIDARE!Sau LIPSA INCREDERII IN SINE?

Prin vechiul sistem de educatie ,cu totii am fost invatati si programati sa primim validarea celor din jur.Cu totii am fost programati sa fim cumsecade, si „bine educati”(daca stati sa va ganditi in profunzime cat de distorsinat este acest concept in realitate fiind invavati sa ascundem ceea ce simtim cu adevarat de multe ori pt. a nu fi etichetati ca prost crescuti),doar pentru a corespunde unei realitati create de altii.Nu a contat de multe ori daca modul in care noi percepeam realitatea a fost altul decat cel in care realitatea ne-a fost expusa,nu a contat daca reactiile noastre adevarate ar fi fost altele,adica contrare celor „in rand cu lumea”.Cu cat nu corespundeam mai mult normelor create,cu cat nu ne alineam mai mult la cerinte,cu atat mai putenic era sentimentul interior ca nu suntem in regula,ca nu meritam,ca nu corespundem,ca suntem ceva negativ,ca e ceva in neregula cu noi….

Prin „nu e frumos sa nu saluti,te faci de ras”, „trebuie sa dai jucaria ta,altfel nimeni nu se va mai juca cu tine”, ” vorbeste cu fetita,ca nu e frumos sa nu vorbesti cu ea”..prin toate acestea am fost setati sa gandim ca trebuie sa facem aceste acte,ca daca nu le facem,inseamna ca nu corespundem,nu suntem buni,nu suntem ok,nu suntem in rand cu lumea,cu ceea ce ni se cere.

De cate ori ai fost intrebat de mic copil ” nu vrei sa te joci cu acest copil?te inteleg,este in regula,nu suntem toti la fel” sau de cate ori daca alt copil nu a vrut sa se joace cu cu tine ti s-a spus ” e ok,tu stii ca esti un copil bun,destept,frumos,nue nimic in neregula.Este absolut normal ca X nu doreste acum sa se joace cu tine.Nici tu ieri nu ai vrut sa faci X lucru exact cand te-am rugat eu,nu?Nu suntem toti la fel.Dar ,ce spui,ne jucam noi doi sau hai sa mergem la tobogan?”

Nevoia de a fi in rand cu lumea, NEVOIA LUI „ASA TREBUIE”

Asa trebuie pentru ca asa am fost programati,sa nu jignim,sa nu spunem adevarurile pentru ca ele dor,sa ascundem adevarurile si sa ne prefacem ca ne place,ca suntem de acord,sa facem muuulte lucruri pe care nu le simtim,doar pentru ca ‘ASA TREBUIE”.

Si ce se intampla daca nu facem pentru ca „ASA TREBUIE”….of….va fi o dureroasa izbitura de REALITATE!Va fi o mare,mare ELIBERARE!

Te-ai intrebat vreodata,draga mamica, ce inseamna pentru sinele tau „asa trebuie”, ,apoi „de ce trebuie”,apoi „pentru cine trebuie”…ca apoi sa ajungi la ESENTA,la „CINE SUNT EU”,la „CE VREAU EU” si la „SUNT FERICIT?”

Asadar ,pentru a reveni la situatiia expusa si care m-a facut sa scriu, gandul meu ca mama pentru fetita mea,in situatiile in care este respinsa la un loc de joaca sau nu primeste o jucarie de la alt copil este:

1.imi dau seama ca daca eu creez copilului meu o realitate in care trebuie sa fie acceptat de toti,placut de toti, amabil cu toti,sa placa pe toti,ii voi crea realitatea care imi convine mie,va fi,in fapt, o realitate in care frustrarea,teama,vina,tristetea vor fi paznicii ei,o realitate in care ea va astepta mereu validarea celor din jur si nu propria validare si increderea in sine,increderea ca ea este ok,ca ea corespunde pentru ea sinesi.

2.de unde porneste crearea acestor lucruri?de la mine ca parinte!daca eu nu am nevoie de validare sau daca pentru mine inseamna mai mult fericirea si nevoia reala interioara a mea sau a copilului meu decat acel „vai,ce va spune lumea”, „ma va face de ras”, atunci inseamna ca am ajuns la sinele meu si am cunoscut PUTEREA.

3. copilul meu nu are nevoie de validare din partea altor persoane,eu o educ sa stie ca ea este desteapta,frumoasa si puternica si singura parere care conteaza este a ei despre ea insasi,ca este normal sa fim refuzati si sa nu fim placuti de toti,doar suntem diferiti,iar frumusetea vietii sta tocmai in diferente si diversitate.Astfel frustrarea si tristetea nu isi vor avea locul,deoarece ea nu se simte „in neregula”,ci in acord cu ea insasi.

4.REALITATEA nu este cum o dorim noi,ci este asa cum curge in viata,cu acceptari,refuzuri,neintelegeri,diferente.REALITATEA ESTE ASA CUM O CONTRUIM NOI!

De cand m-am regasit pe mine,m-am validat,mi-am dat singura votul de incredere si de iubire,astfel Realitatea pe care o vad eu are mereu situatii din care invat ceva,in care evoluez.

Fetita mea are doar 3 ani jumatate,dar am pornit pe un drum al unei educatii cu responsabilitatea si asumarea realitatii,un drum cu muuulta rabdare,sacrificii,dar un drum superb al iubirii de sine.Ca exemplu concret la joaca,in parc,daca un copil nu a vrut s ase joaca cu ea,i-am explicat”Tu esti desteapta,cuminte si frumoasa,si tu stii acest lucru.Acum X nu vrea sa se joace cu tine si este foarte normal acest lucru,este dreptul lui” dupa care ii ofer varianta de a se juca cu mine sau la tobogan ,hutul sau ce avem prin preajma.Orice situatie are o rezol;vare,depinde de noi doar daca acea rezolvarea este pozitiva sau negativa.

Tu,mamico ce realitate oferi copilului tau???Mamico,care este realitatea ta interioara???

Share Button
Anca
Sunt un om. Sunt o femeie. Sunt o sotie. Sunt o mama. Sunt o artista. Am inceput sa exist abia acum, la 35 de ani, sa fiu constienta de mine,de trairile mele,de ce imi doresc, de ceea ce pot. Sunt o forta nemarginita in a face ceea ce imi doresc si ce imi place. Sunt un val puternic care sare peste pietre sau le rodeaza pe cele brute care ii stau in cale. Sunt un vulcan cu pasiune pentru viata si frumos.
http://www.ancaradubasarab.ro

2 thoughts on “DESPRE NEVOIA DE ACCEPTARE

  1. Anca! Cred ca sunt parțial de acord cu ce ai înșiruit aici.
    Doar parțial fiindcă ,mi se pare o abordare ușor extremista, si sunt convins ca nu asta e intenția ta.
    Daca ar fi sa nu avem nevoie de confirmări ( critica fiind pana la urma si ea in sprijinul unei confirmări),exterioare, si de acceptul celor din jur,am fi cu toții foarte Fericiți in lumea noastra in care noi nu credem ci știm ca suntem puternici si buni la toate si așa se duce dragului dezvoltarea atat personală cât si universala, ca sa nu mai amintim ca exista așa ceva in patologie si se numește AUTISM, si nu asta ne dorim, nici pentru noi nici pentru copii noștri .
    Pe de alta parte sunt total de acord cu faptul ca eu sunt singurul care hotărăște pana la o vârsta cum sa îndrum mentalitatea copilului meu, căci pana la urma , la adolescenta eu voi fi cel căruia ii va reproșa toate neajunsurile sau cel cu care va alege sa mai converseze.
    Despre a spune lucrurilor pe nume in mod direct, e o discuție ce poate dura ani de zile fără nici un rezultat.
    Trăim intr-o lume in care suntem nevoiți sa ne integram, vrând nevrând , si asta înseamnă sa faci compromisuri, ” este privilegiul soldaților de a-si cunoaște Dușmanul si de a-l privi drept in ochi”, era o replica isteață la care eu as mai Adaugă ca este numai privilegiul lor căci toți restul nu avem norocul asta si trebuie sa fi mereu pregătit , iar asta înseamnă sa gândești strategic si asta nu poți sa o faci fiind brutal de direct, si de sincer.
    Asta cred eu ca trebuie sa ne învățam copiii, si nu sa salute ca cine știe ce va spune lumea, ci pentru ca in lume trăiești si trebuie si repet TREBUIE sa fi in stare sa Supraviețuiește in orice situație , iar pentru asta de cele mai multe ori TREBUIE sa faci compromisuri.
    Ma cam opresc aici. Iar pe final ca recomandare , un exemplu de adevăr rostit si gândit profund iti recomand sa cauți pe YouTube GEORGE CARLIN. In cazul in care nu-l Cunoști deja , cred ca vei fi impresionata.
    Ciao!

    1. In acord cu tine,Edi.Mereu savurez comenturile tale si ma simt onorata de acest feedback.Da,articolul e abordat la extrem,prin prisma experientelor si a varstei care o am,cu siguranta in alta etapa a vietii perceptiile se schimba.Insa ca parinti,trebuie sa cantarim mereu binele copiilor nostri.A face compromisuri ca adulti,ajungem sa le facem cand deja avem propriile valori despre bine si rau,si nu le facem doar pentru ca „asa ni se spune”.Ai intuit exact mesajul meu:).Te astept pe fiecare pagina,pentru ca am ocazia sa invat multe lucruri de la tine si ma simt castigata sa ma inconjor de oameni care ma ajuta sa evoluez.

Lasă un răspuns

Top