Esti aici
Prima pagina > Recenzii > Locuri Faine > Lucruri care traiesc la Enasoni

Lucruri care traiesc la Enasoni

Astazi o noua zi pe Pamant…O noua aventura a energiilor mele si a sufletului meu.

Am colindat orasul in lung si in lat pe jos,avand programate cateva intalniri cu discutii  in care sa invit cativa oameni speciali in cadrul  unui seminar pentru femei si mamici pe care il voi organiza in luna martie in Timisoara.

De la aerul rece pe care cu bucurie l-am respirat si care mi-a intinerit obrajii,la mirosul de vechi ce iesea din cladirile frumoasei Timisoare, toate m-au conectat atat de bine la sinele meu.

La ora 13 fara 5 minute ma aflam la punctul de reper, aproape de adresa unde aveam sa gasesc micul birou al lui Lucian Enasoni. Intr-o cladire veche, langa agentia CFR din centru, o usa greoaie de lemn mi se deschide ca o carte cu povesti din alte timpuri si patrund intr-un hol imens, cu scari mari, largi ancorate cu balustrada serpuinda…Usi vechi, mister si o liniste surazatoare.Ma simteam ca intr-un film in care fug,urmarita fiind de soldatii nemti si ma asund in cladirile vechi, cautand salvare la una dintre familiile de evrei instariti.Se aud pasii salvatori si Lucian coboara sa ma intampine..Un barbat frumos,elegant, zambitor, condescendent si cu zambetul la el.O prezenta ce poarta cu eleganta haine asortate pe bleumarin, un pulover,sacou si pantaloni de stofa,pantofi de piele intoarsa…Ma intrebam daca am nimerit cumva la vreun club din 1920 al barbatilor:) daca senzatiile mele de deja -vu sunt false sau doar energiile cladirii sunt atat de puternice incat m-au ametit.Ajungem sus si intru intr-un hol minuscul si o camera mica,dar totusi interminabila in ce avea sa imi ofere. Cuierul de lemn vechi imi primeste geaca de iarna,ca un majordon batrn, incordat de spate si imi sprijina geanta, sub el o pereche de pantofi vintage a la Grate Gatsby cu maron si negru prinsi frumos in suportul de lemn pentru patrat incaltari veritabile de piele si de marca, pregatiti parca pentru stapanul casei…Ridic privirea si pasesc in camera. Brusc ma opresc si ii spun „stai, trebuie sa respir, ca sa simt toate energiile ca e prea mult” .

Patrund dintr-o data inapoi in timp… in dreapta o biblioteca veche de lemn, scrijelita pe polita, pesemne de vreun creion al unui copilas nazbatios, pastreaza sub umbra rafturilor sale carti bune si vechi…aceleasi carti colorate ale copilarieli mele, aranjate parca la fel ca si in biblioteca tatalui si bunicului meu..aceeasi culoare,acelasi lemn…Langa biblioteca o vitrina cu doua usi ascunde pentru privirile pofticioase cravate elegante ce poarta deja mirosul unor viitor distinsi domni…de stofa sau matase uni, in carouri sau cu imprimeuri fine, in cutie sau doar aranjate cravatele ma priveau intepator, ca si cum ar avea viata lor, ca niste masculi increzatori si rafinati. Langa ele troneaza un aparat vechi de fotografiat, ca un paznic gata sa te strapunga in imortalizare pe tine, privitor, cu toate emotiile care te incearca.

In stanga un corp de mobila vechi, cu doua usi si un loc gol in care se ascund pudice cateva posete de femei din piele veritabila …una mai apetisanta decat alta…maro,verde,negru,olive….o minunatie…Fiecare din ele purta mirosul unei doamne din vremurile de demult si ascundea ,cu siguranta, amintirile unei vieti tumultoase, a unor saruturi in miez de noapte, a unor ciorapi alunecosi de matase, a unui ruj rosu ce a strapuns cateva inimi, a unor fiinte ce au fost,dar inca erau acolo…Cate amintiri poate oare purta o poseta de femeie?Pe aceasta piesa simpla de mobilier gasesc o pereche de ochelari ,model de prina anii 50, depa stiinta mea..ii incerc si ma simt ca o diva, eleganta a pastrunsa deja printre degetele mele…pacat ca nu imi invaluiau armonios chipul, cu siguranta pentru ca isi asteptau inca diva lor.

Pe biroul vechi un ac,un mosor de ata neagra, o rama de lemn ce cuprinde poza a doi barbati manechini din anii 80 in costume de bussines si un mic tablou cu baietelul lui, micutul Enasoni, imbracat, cum altfel, decat vintage?:)

Singura fereastra din dreapta incaperii scalda in lumina un suport cu sacouri de stofa…nepriceputa,dar vad cu ochiul liber ca unele din ele chiar din lana veritabila.Hainele isi asteapta in singuratate umerii destoinici pe care sa ii mangaie in caldura captuselii lor. Cu siguranta fiecare din ele, acele sacouri pline de viata si amintiri, isi vor gasi fiinta care sa le retraiasca.

Imi clarific emotiile, le absorb si discutam despre partea de design, pentru ca Lucian este designer si ma ajuta in conceperea siglelor, cartilor de vizita si materialelor promotionale. Are idei, are vorbe, are concept si are un aer de vechi si nou. L-am intrebat daca el nu crede ca a trait si in alta viata in alt timp. Zambind, putin speriat imi raspunde in defensiva ca el nu crede in reincarnare si lucruri legate de acest aspect.

De multe ori sunt oameni cu care simti ca poti comunica si fara vorbe, asa este Lucian, dar mai mult de atat el , sunt sigura eu si pentru el:), ca a tarit si in alt timp.Si cred ca este un gentalman batran,din alte timpuri care traieste intr-un corp tanar..cine stie ce iubire uitata a lasat in urma…

Mi-a cadorisit un mic tablou dintr-un set  pictat de o amica. Am ales unul reprezentand o curea incolacita.O curea ce leaga si dezleaga, o curea ce strange lucruri, gandiri, drumuri, oameni, o curea ce poate fi cheia care sa deschida noi drumuri….Mi-a placut acest tablou avea ceva pentru mine, ma astepta.

Micuta camera ramane in timpul ei, iar eu ma intorc in al meu, ii daruiesc o ultima privire si promit sa revin…Am lasat parfumul de artist si de barbat galant in timpul lor, in timpul care l-am simtit si care imi radea spunandu-i ca exista inca prin lucrurile care le privesc.

Nu exista coincidente…de accea si Lucian a stiut din prima ce fel  de concept imi doresc, dar mai mult decat atat senzatiile pe care le-am trait privind si existand cateva clipe in aceasta mica incapere mi-au intarit inca o data ca am fost candva, undeva, departe eu, cea de atunci, din alta viata…

Asadar daca iubesti lucrurile vintage ce inca traiesc le gasesti nu doar de cumparat, ci de simtit si adulmecat in biorul lui Enasoni.

 

 

Share Button
Anca
Sunt un om. Sunt o femeie. Sunt o sotie. Sunt o mama. Sunt o artista. Am inceput sa exist abia acum, la 35 de ani, sa fiu constienta de mine,de trairile mele,de ce imi doresc, de ceea ce pot. Sunt o forta nemarginita in a face ceea ce imi doresc si ce imi place. Sunt un val puternic care sare peste pietre sau le rodeaza pe cele brute care ii stau in cale. Sunt un vulcan cu pasiune pentru viata si frumos.
http://www.ancaradubasarab.ro

Lasă un răspuns

Top