Esti aici
Prima pagina > Motivational > Revelatia vorbitului in public

Revelatia vorbitului in public

Ieri, in cadrul sedintei Toastmasters Entrepreneurs,organizatia de vorbitori in public al carui membru sunt,  la sectiunea de discursuri improvizate-Maestrul Jobenului- noua noastra colega si buna mea prietena, Alina Emandi a pregatit cateva citate extrem de interesante, toate despre arta.
Sectiunea de discursuri improvizate permite tutror celor aflati in sala, si in mod special invitatilor, sa ofere un discurs de 2 minute improvizat pe baza unui bilet ce contine un citat sau o idee in tema sedintei din acea seara.
Ieri am pasit in fata,  la aceasta sectiune luand un bilet din” pocalul de discursuri improvizate”.
Mi-a fost harazit acest citat: „Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor.” de Constantin Brancusi.
Ieri cele 15 secunde pe care le aveam de gandire pentru a improviza un discurs de 2 minute pe marginea acestui citat mi -a parut ca au fugit de langa mine.
Ieri cuvintele nu mi-au venit asa cum vin deobicei, se fereau de mine.M-au incercat senzatii si sentimente ciudate: aveam impresia ca toti ochii sunt atintiti si lumea are asteptari atat de mari de la mine.Imaginile pe care creierul meu le proiecta deobicei ca un film in momentul cand cream discursuri, erau goale.Inima imi batea atat de tare…simteam un nod in gat….am mai luat inca odata biletul sa il recitesc,pentru ca uitasem absolut tot ceea ce scrie…
Deodata mi-am dat seama ca eram acolo nu ca sa fiu pe vreun piedestal, nu ca sa impresionez pe altii si nici macar pe mine…..Si, desi imi era o frica sora cu moarte a de a nu fi penibila, mi-am dat voie….
Nu stiam ce sa spun….eram ca intr-un film mut…ma uitam la cei din sala si incepeam sa nu ii mai vad….
Ieri domnul „Penibil” m-a incercat si chiar ne-am imprietenit.A fost una dintre putinele dati cand mi-am dat voie sa nu par nici desteapta, nici grozava (nici o  legatura cu tine, stimate coleg Dan Grozav:), nici incantatoare.
Discursul meu de cateva secunde a fost o alambicare de cuvinte. Sincer nici nu imi mai amintesc ce am spus….imi amintesc doar ochii unei doamne, ochii care zambeau continuu, ochi ce luminau cu sulfetul….
In timp ce incercam sa construiesc fraza in care sa pun in ordine cat de cat normala un verb, cateva substantive si adjective si o amarata de conjunctie, creierul meu zambea pentru ca el deja vedea dincolo de cuvinte….
Frica de a vorbi in public este mai mare decat frica de moarte, asta stim cu totii….Stiti acea senzatie cand simti ca stii ce vrei sa spui, dar totusi pe gura nu iti iese ? Cand ai atat de clar structurat in minte tot sensul marelui tau discurs si, totusi, nu poti articula nici macar un cuvant, de parca nu ai fi vorbitor de limba romana ?
Exact asta simteam si eu….
Primul gand m-a intrebat ” vai, dar ce vor spune cei din sala?”….dupa care m-am linistit si mi-am dat seama ca raspunsul era ” nu conteaza nici macar ce spun eu, ci doar faptul ca am inteles”
Ieri mi-am dat seama ca pot fi si proasta si desteapta si penibila si waw si ca de fiecare data sunt eu.
Ieri am invatat ca pot ajunge la sensul meu real, acceptandu-mi simplitatea.
Ieri am invatat ca vorbitul in public nu este despre a fi aplaudat, ci despre a parcurge drumul spre interiorul tau, cu frici, temeri, nedumeriri.Despre a accepta ceea ce esti si cum esti fara a cauta validarea in exteriorul tau.
Ieri mi-am dat voie sa rad de mine, sa nu imi pese, sa vorbesc fara sens, dar sa inteleg sensul a ceea ce simt.
Sunt vorbitor in public si prezint evenimente de atatia ani….si da, ieri mi-am dat voie sa fiu departe de a fi perfecta.Ieri mi-am dat voie sa fiu simpla.Cu frica, cu penibil, cu relaxare.
Ieri am realizat ca vorbitul in public in cadrul unei organizatii specializate, este nu un loc in care sa fii aplaudat, ci un loc in care iti permiti sa ajungi in esenta simplitatii tale, invingand teama de a vorbi in public, lasand uitarii dorinta de a impresiona si importanta parerii altora despre tine.
Acesta este al doilea mare castig al meu de cand fac parte din Toastmasters entrepreneurs Timisoara, primul fiind acela de a cunoaste oameni frumosi, valorosi si atat de diferiti in diversitatea structurii lor.
Multumesc Brancusi, Multumesc Alina multumesc colegilor mei din Toastmasters Entrepreneurs.
 
Share Button
Anca
Sunt un om. Sunt o femeie. Sunt o sotie. Sunt o mama. Sunt o artista. Am inceput sa exist abia acum, la 35 de ani, sa fiu constienta de mine,de trairile mele,de ce imi doresc, de ceea ce pot. Sunt o forta nemarginita in a face ceea ce imi doresc si ce imi place. Sunt un val puternic care sare peste pietre sau le rodeaza pe cele brute care ii stau in cale. Sunt un vulcan cu pasiune pentru viata si frumos.
http://www.ancaradubasarab.ro

Lasă un răspuns

Top